piedone1Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone s-a prezentat luni la Tribunalul București, unde se discută contestația sa la decizia Direcției Naționale Anticorupție de a-l plasa sub control judiciar pe cauțiune, suma stabilită fiind de 1,5 milioane de lei, în dosarul privind tragedia de la clubul „Colectiv”.

La intrarea în sediul tribunalului, Cristian Popescu Piedone a afirmat că a contestat măsura controlului judiciar pe cauțiune și are încredere că se va face dreptate.

La mijlocul lunii decembrie, DNA a decis că fostul edil trebuie să plătească o cauțiune de 1,5 milioane lei, iar pe 29 decembrie 2015 acesta a depus drept garanție un imobil și vehicule de epocă.

Inițial, Cristian Popescu Piedone a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizației de funcționare pentru clubul „Colectiv”. Ulterior, procurorii l-au anunțat că au extins urmărirea penală și au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale în cazul său pentru fals intelectual și abuz în serviciu.

Conform DNA, în perioada 12 noiembrie 2014 — 30 ianuarie 2015, Piedone și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, cu încălcarea dispozițiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prin aceea că a emis un acord și o autorizație de funcționare necesare desfășurării activității de către o societate comercială (alta decât SC Colectiv Club SRL).

Pentru a autoriza funcționarea acestei societăți, Piedone a emis documentele administrative, prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că firma respectivă îndeplinea cerințele legale necesare avizării.

Cristian Popescu Piedone a fost arestat preventiv pe 7 noiembrie 2015 împreună cu două funcționare din Primăria sectorului 4 — Aurelia Iofciu, șef Serviciu autorizări comerciale, și Luminița Larisa Ganea, funcționar în cadrul aceluiași serviciu, ambele fiind acuzate de complicitate la abuz în serviciu, însă ulterior cei trei au fost eliberați.

Potrivit DNA, în calitate primar, Piedone și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, constând în încălcarea dispozițiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prin aceea că a emis acordul de funcționare 3909/14.01.2015 și autorizația de funcționare 369/14.01.2015 necesare desfășurării activității de către SC Colectiv Club SRL, la punctul de lucru din strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, București.

Prin aceasta, fostul edil a cauzat vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale Primăriei, în urma cărora reprezentanții SC Colectiv Club, care au putut desfășura activități de alimentație publică, au obținut un folos necuvenit în cuantum de 62.298 lei, arată anchetatorii.

Procurorii susțin că, pentru a autoriza funcționarea, Cristian Popescu Piedone a emis cele două acte administrative prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că SC Colectiv Club SRL ar fi îndeplinit cerințele legale necesare avizării.

În același timp, funcționarele Aurelia Iofciu și Luminița Ganea l-au sprijinit pe primar în emiterea celor două acte administrative, prin întocmirea, respectiv avizarea documentelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.