192091_articol

UPDATE

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins luni contestația lui Dan Șova, astfel încât senatorul rămâne în arest preventiv, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență în legătură cu un contract de asistență juridică de la CET Govora.

Decizia este definitivă, iar Dan Șova își va petrece sărbătorile de iarnă în arestul Poliției Capitalei.

Dan Şova a fost adus, luni, din Arestul Capitalei la ÎCCJ, care decide dacă senatorul rămâne în arest preventiv până în 1 februarie, dacă va fi plasat în arest la domiciliu sau cercetat sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.

Senatorul Dan Şova a fost adus în jurul orei 9:00 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde va fi judecată contestaţia acestuia la decizia din 22 decembrie de prelungire cu 30 de zile a mandatului de arestare preventivă, din 3 ianuarie până în 1 februarie 2016.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa supremă a admis în 22 decembrie cererea procurorilor Direcţiei Naţională Anticorupţie şi a respins ca nefondată cererea lui Dan Şova de înlocuire a arestului preventiv cu arest la domiciliu.

Instanţa supremă va decide definitiv, după judecarea contestaţiei lui Dan Şova, dacă senatorul rămâne în arest preventiv până în 1 februarie, dacă va fi plasat în arest la domiciliu sau cercetat sub control judiciar.

Senatul a avizat în 3 decembrie cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a lui Dan Şova, iar în aceeaşi zi senatorul a fost reţinut pentru 24 de ore. În 4 decembrie, instanţa supremă a decis plasarea lui Dan Şova în arest la domiciliu, iar zece zile mai târziu, acesta a fost arestat preventiv pentru 20 de zile, până în 2 ianuarie 2016, în urma admiterii contestaţiei procurorilor.

Senatorul Dan Şova este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.