trafic politia

De pe 24 iunie a început campania „Litoral fără droguri” 2016. Șoferii sunt testați în trafic pentru consumul de substanțe psihotrope, informează Antena 1.

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța vor avea parte de o sesiune de formare în domeniul drogurilor. Aceștia vor fi instruiți de către specialiști cu privire la utilizarea testelor de depistare rapidă a drogurilor în salivă, care vor fi aplicate conducătorilor auto aflați la volan.

De asemenea, în cadrul campaniei, se vor desfășura activități de informare a tinerilor cu privire la riscurile consumului ilegal de droguri:

  • prin crearea unor puncte de informare în stațiunile de pe litoral;
  • prin prevenire a infracțiunilor săvârșite pe fondul consumului illicit de droguri;
  • prin testări antidrog în trafic;
  • prin dezvoltarea de abilități sănătoase de petrecere a timpului liber, prin atragerea tinerilor către activități sportive.

Campania se va desfășura în perioada 23.06 — 01.09.2016, pe întreg litoralul românesc, iar la activități vor participa și voluntarii antidrog, îndrumați de specialiști ai CPECA Constanța.

Potrivit legii, cei care consuma substanțe interzise și se urca la volan, rămân fără permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.