Prim-ministrul Dacian Cioloș s-a întâlnit astăzi cu Michel Barnier, negociatorul șef al Comisiei Europene pentru pregătirea și derularea negocierilor cu Marea Britanie în raport cu prevederile articolului 50 din Tratatul Uniunii Europene.

Michel Barnier se află într-un turneu de lucru ce va include cele 27 state membre ale Uniunii Europene, pentru a prezenta metodologia de lucru și a evalua pozițiile acestora în vederea pregătirii procesului de negociere cu Marea Britanie.  România este a patra țară vizitată de Barnier, după Franța, Germania și Olanda, se arată în comunicatul remis de Guvernul României

Accentul discuțiilor a fost pus pe pașii instituționali pe care atât România, cât și Uniunea Europeană, trebuie să-i parcurgă pentru pregătirea și derularea negocierilor. În acest context, a fost subliniat și rolul important al României, care va prelua Președinția Consiliului UE în prima jumătate a anului 2019, perioadă în care se vor finaliza și negocierile pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Prim-ministrul Dacian Cioloș a subliniat faptul că: „Este important ca negocierile ce vor avea loc între Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii să fie organizate într-un format inclusiv ce asigură o viziune comună a statelor membre în format UE27 și a instituțiilor europene cu privire la elementele negociate. Opțiunea României în ceea ce privește discuțiile privind viitorul Uniunii Europene este clară: țara noastră dorește să fie parte a nucleul de integrare europeană având mijloacele și voința politică necesare pentru a aduce valoare adăugată în această dezbatere.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.